Departamentul de Științe Socio-Umane din cadrul ICI-UAIC vă invită vineri, 9 mai 2025, începând cu orele 12.00, la Seminarul științific intitulat Despre impactul Inteligenţei Artificiale asupra educaţiei, susţinut de Conf. univ. dr. habil. Ioana NEGRU, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Întâlnirea va avea loc online, prin platforma ZOOM (https://us02web.zoom.us/j/83091752692; Meeting ID: 830 9175 2692).
Moderator: CS III dr. Delia-Elena Diaconaşu.
Evenimentul este organizat în cadrul Săptămânii Europene la UAIC (Ediţia a V-a, 9-16 mai 2025).
Adopţia şi integrarea Inteligenţei Artificiale în domeniul educaţiei necesită atenţie considerabilă din partea profesorilor, studenţilor şi cercetătorilor pentru a asigura susţinerea procesului educaţional. Schimbările rapide din cadrul tehnologiei şi a Inteligenţei Artificiale promite să modifice ireversibil modul în care studenţii învaţă, tehnicile prin care instructorii predau şi evaluează studenţii sau implicaţiile proceselor de cercetare ştiinţifică. Programele de generare a Inteligenţei Artificiale se bazează pe modele de limbaj extinse, precum MidJourney şi ChatGPT. Prelegerea noastră aduce în discuţie implicaţiile acestor modele generative de Inteligenţă Artificială (PGIA) asupra educaţiei şi cercetării, inclusiv consecinţele de tip etic, şi investighează, sub forma unui studiu de caz special, impactul PGIA asupra dezvoltării abilităţilor şi gândirii critice ale studenţilor, inclusiv Taxonomia Bloom (1956).
Vă aşteptăm!